Cînd eram copil, Buna mea era împărăteasă

Mi-e dor de timpul în care mama ținea în debara, pe raftul de sus, într-o cutie de tablă, gume Turbo trimise de tata de la Canal. Tot atunci făcuse mama rost de carpetă cu Răpirea din Serai, două cergi de lînă din Maramureș și cîteva șaluri cu fir lamé.

Mi-e dor de timpul în care mama și tata ascultau zîmbind frumos Ileana Sărăroiu, ” Unde e Târgoviștea?”, la pick-up-ul nostru cu ramă de lemn și ac pe care tata-l tot schimba ca să nu zgîrîie placa.

Mi-e dor de ziua cînd mama a făcut cremwuști cu piure de cartofi și noi am mîncat pe săturate că ea tocmai se angajase vînzătoare la alimentară și a luat vreo două kilograme ”pe sub mînă”.

Mi-e dor de timpul în care tata era înalt ca un brad și avea haină de piele neagră și lungă ca legionarii, deși nu a vrut în viața lui să aibă treabă cu politica. Mi-e dor de brațele lui tata unde mă cuibăream și nu-mi mai trebuia nimic decît somn. Tot în timpul ăla, el era și stomatolog. Avea specializare în scos dinții cu ața. Iar mama, blînda și frumoasa lui asistentă, aștepta cu ceaiul de romaniță călduț ca să ne clătim gura însîngerată.

Mi-e dor de vremea cînd ne lua mama pe toți cinci și ne ducea, de două ori pe an (Paște și Crăciun) la cel mai bun magazin din Botoșani să ne îmbrace și să ne încalțe cu papuci de piele fină.

Mi-e dor de liniștea din casă cînd începea Teleenciclopedia și eu mă rugam în gînd să nu se ardă iar lampa televizorului nostru Opera1H2. Parcă era un făcut, se ardea mereu înaintea Crăciunului și trebuia să-l ducem în pătură la reparat.

Mi-e dor de Șotron, de Coardă și de Țară, țară vrem ostași. Mi-e dor de mirosul din Biblioteca Orășenească Dorohoi.
Mi-e dor de bucuria din acele timpuri. Bucuria cu care se vizitau neamurile și cu care puneau pe masă tot ce aveau mai bun.

Mi-e dor și de doamna învățătoare care m-a lovit odată cu rigla de lemn peste degetele mele firave de am crezut că mi le-a rupt. Am iubit-o doar pînă în clipa aceea, nicio secundă mai mult.

Mi-e dor de timpul în care glasurile noastre răsunau în holurile blocurilor comuniste, strîmte și întunecate ca niște peșteri, colindînd sau urînd: Aho, aho, copii și frați/Stați puțin și nu mînați/Lîngă boi v-alăturați…

Gaetano Bellei (1857-1922), Grandmother

Mi-e dor de copchilița ce eram și alergam zi-lumină, ba și noaptea pe lună, desculță prin iarba crudă. Mi-e dor de incoștiența cu care ne dădeam de-a berbeleacul de pe tăpșanul ăl mare. Mă lungeam dreaptă la pămînt, exact ca atunci cînd ne pregătea mama să ne pășească popa pentru că tresăream noaptea în vis, strîngeam mîinile la piept și mă rostogoleam pînă aveam cosițele pline de ciulini și coatele julite. Cu lampa aprinsă, în vana cea mare lîngă plită, mă lua bunica la lăut zicîndu-mi cu blîndețe: Ulișărnicî mai ești, băiețoaicî hăi! Uiti amu, rămîi chialî. Cum sî-ț scot eu din păr tăț schinii iștia, ha? Îîîî’ra, ce-a zîci mă-ta cîn te-a vide ciunțîtî tăt?

Apoi mă clătea cu infuzie de frunze de nuc, cică eram prea bălaie…

Bunica avea berta cafenie, pestelca înflorată, tinda fărbuită în ceriu (cu accentul pe i), mânânțelele în batistă, haldani în popușoi, samahoanca în damigene îngropate, după scheme numai de ea știute, în fundul hucilor, de frica securiștilor.

Bunica avea hribi înșirați pe ață la uscat, dulceață de nuci cu mentă în dulapaș, mere coapte în rulă, chișleac în ulcele, scrob cu ceapă pe plită, mămăligă sub ștergare, vișine în rachiu, covată în pod, lăicere pe podele, fier de călcat plin cu jar pe plită și Acatistul Maicii Domnului sub pernă.

În ianuarie sunt 10 ani de când bunica mea nu mai are.
M-a lăsat să-mi amintesc în singurătate toate minunățiile lumii. Mi-e dor.

După ce-a murit Buna mea scumpă, ne adunam la sărbători și cotrobăiam prin căsuța părăsită. Găseam în pod ba o cociorvă, ba o covată, ba o hăinuță, ba oale de lut și le împărțeam ca pe scumpe odoare. Sub grindă am găsit un papucel. Nu știu sigur dacă o fi al meu sau al vreunui frate, dar asta nu contează. Mi-e dor de timpul cînd papucul ăsta umbla prin colbul satului, preț de 3 km pînă la Sfînta Biserică.

Mi-e dor de cel mai frumos timp al vieții mele, de tinerețea părinților mei și de ziua cînd bunica, încă, mai cocea sfințișori.