Să nu te aud că n-ai avut noroc!

De câte ori? Mai ştii de câte ori? De câte ori nu a răcnit în tine raţiunea: “Du-te!” şi nu erai în faţa unui tren, nu, erai doar în faţa unei şanse. Stăteai în faţa şansei, arcuită de spate şi cu mâinile bălăngănind, făcând calcule matematice. Totul începea cu “Dacă…” Of, Doamne, dacă l-ai fi putut elimina pe “Dacă”…

Nu-ţi trebuia mult, un pas cât o jumate de talpă. Poate chiar mai puţin de atât, în direcţia bună şi ai fi prins între degetele alea trei cu care-ţi faci Cruce, ai fi prins între ele fericirea ca pe un puf de păpădie. L-ai fi prins, l-ai fi scuipat uşor, l-ai fi băgat în sân. Aşa cum făceai când erai copil pe coclauri şi alergai cu ochii mari după trifoi cu patru foi.

Să nu te aud că n-ai avut noroc! Nuuuu, nu ai dreptul sa spui aşa ceva! Eşti întregă, vie ca argintul. Ce ai mai vrut? Daca ascultai raţiunea…dar tu, nu!, te-ai făcut soră de cruce cu inima, doar cu ea şoşoteai. Ştii vorba aia: Rabdă inimă şi taci, tu le faci, tu să le tragi.

ploaie

Aşa e omul. În ceva dulce, caută puţin amar. În toate calculele tale, un rol important l-a avut bunul-simţ. Nu era de bun-simţ să ce? Ascult şi aud doar ventilatorul calculatorului. Mai sorb o gură de cafea, sorb cu ochii şi soarele tomnatic de afară.

Eu mă chircesc în mine, am mâinile atât de reci. Îmi închipui că mă arunc în Niagara şi nu mor.

“Măcar ridică-te, dacă nu pleci, bleago, ridică-te-n picioare!” îmi tună iarăşi gândul în timpane.

Mă ridic, pun mâna dreaptă sub bărbie, ascult asta şi nu plâng, doar zâmbesc inimii mele.

Anunțuri

Nu ai nevoie de oameni ca să exiști, dar ai nevoie de ei ca să te bucuri

Fiecare om are câte o nefericire: unii n-au bani, altora nu le mai trăiesc părinții, alții n-au casă, unii n-au copii, alții n-au frați și surori, unora li se pare că-s urâți, altora că-s prea scunzi.
Ferească Dumnezeu, însă, de omul care nu se are pe sine și caută în alții rostul existenței sale. E ca și cum ai dormi, ani de zile, cu un lingou de aur sub pernă. Ani în care ai făcut foamea și setea, dar căutai mereu în afara casei tale o soluție.


Dacă dereticai și tu puțin, dacă scotoceai printre ale tale, ce era? Mai ții minte de câte ori îți chiorăiau mațele de neiubire? Mai știi gustul aproape sărat al lacrimilor mârșave ce-și terminau rotogolirea fix în colțul gurii tale și le înghițeai fără să vrei? Mai ții minte cum răsună singurătatea într-un cap frumos și plin de gânduri?
Când găsești aurul de sub pernă, știi că te-ai salvat, dar atunci ai pierdut ceva: ochii tăi nu mai pot plânge, iubire nu-ți va mai trebui, singurătatea te va obloji de oameni ca o mamă vitregă și rece.
Este exact momentul în care vei înțelege de ce ai venit pe lumea asta în curul gol: ai venit să-ți împodobești sufletul și poate n-ai găsit cu cine, ai venit să construiești și poate n-ai cu ce, ai venit ca să te bucuri și poate mai rău te-ai întristat.

păsări pe gard

Ai venit DOAR TU și tot DOAR TU ai să pleci, oricât de frumos te-or îmbrăca și îmbălsăma. Poate ai să miroși a mir, dar singur pleci, așa cum ai venit.
Fă totalul, scade cheltuielile, aruncă expiratele, declară faliment fățărniciei. Nu-ți irosi clipele atât de prețioase.
Ridică-te, ia-ți trupul tău și umblă, umblă ca și cum ai fi Regina lumii!
Soarele și Luna pentru tine au fost date, vântul ți-a fost trimis întru mângâierea părului bălai.

Nu ai nevoie de oameni ca să exiști, dar ai nevoie de ei ca să te bucuri. Dacă vezi că nu ești iubit, ia-ți mâna de pe ei și ai să vezi că nici nu-ți vor simți lipsa.
La ce bun că ești și nu te ai? Nu te pierde în detalii, inima sus!, doar moartea are ultimul cuvânt. Îngerul tău păzitor e cuibărit în coșul pieptului tău, respiră-l.
Să nu care-cumva să crezi că ești de neînlocuit. De aceea îți spun: Ridică-te, ia-ți trupul tău și umblă, umblă ca și cum ai fi Regina lumii!

Dragii mei, mântuirea nu se dă cu basculanta ci se primește cu atomul

Nu, creștinilor evlavioși degrabă-îmbulzitori la butoaiele de aghiazmă, nu!

O femeie fără copii nu este o legumă așa cum v-am auzit odată spunând: Uite-o și pe asta, a trăit ca o legumă. Copil – nu, bărbat – nu, vai și-amar de capul ei!
Nu, dragi creștini, degrabă-aruncători de cruci în cele patru zări, un om alcoolic nu este un rebut al societății cum spuneți voi privind cu scârbă către ei.
Nu, cucoană dragă ce te apleci teatral când treci prin fața bisericii mimând o scurtă-nchinăciune, postul nu e motiv de văicăreală cum zici tu când vii la magazin și ceri a lehamite: Dă-mi ceva de post că nu mai pot cu postul ăsta, mi-e așa de greu….
Nu, scumpi pământeni trecători și firavi ca lujerii de lămâiță, un homosexual poate fi un om extraordinar cu mult mai multe calități decît voi, cei care spuneți hlizit: Femeia este roaba bărbatului.
Nu, sclifosiților ce sunteți, nu sunteți cu nimic mai presus de un ateu, voi care credeți că vi s-a pogorît Duhul Sfînt pe creștet și vi s-au oferit bilete pe rîndul din față în tot acest spectacol al vieții. Oare nu știți că tatăl a tăiat vițelul cel mai gras pentru fiul rătăcitor?

Nu, omule dragă, dacă ai fost la Arsenie Boca la mormînt, nu veni și trîmbița tot satul cît ai stat la coadă și cum ți-ai cumpărat o mînă de cruciulițe de la samsarii ce-au făcut din locul acela un mare iarmaroc. Un gram, doar un gram de credință te-ar fi făcut să taci smerit măcar o lună.
Nu, suflete negre, un om care se sinucide nu este un cîine să-l îngropați sub gardul cimitirului zbierînd plini de ură: Fără popă, fără popă!
Nu vă uitați hîzilor la un nebun ca la ceva de domeniul fantasticului și creierul vostru se poate scurt-circuita oricînd.

barză

Unde vă este iertarea, empatia, bunătatea, smerenia și dragostea de oameni. Unde v-ați lăsat inima? Și diavolul se poate deghiza în judecător.
Dați-vă jos de unde v-ați cocoțat, fiți buni și cu dragoste de oameni. Nu vi se cuvine nimic în plus, față de cei enumerați mai sus. Absolut nimic.
Să mai știți, dragii mei, nicio Catedrală nu va mîntui un neam, dacă neamul e de toată p_la (pardon). Chiar nu vă înfioară asta: mîntuirea neamului? Isus a venit să mîntuie omenirea nu neam cu neam și bucată cu bucată.

Mântuirea vine individual, fix ca ADN-ul. Să ne întoacem la credința cea adevărată, aia cînd oamenii ascultau cu inima slujba de duminică și le veneau lacrimi în ochi necontrolat la citirea Sfintei Evanghelii.

Din cauza muncii mele, merg rar la biserică. De obicei stau mai în spate. M-am îngrozit: am aflat cu ce-și reglează Gică a Catrinii tensiunea, la ce facultate a intrat copchila Zînii, unde se găsește de cumpărat cel mai bun ierbicid și cît mai are de trăit, aproximativ, Talpeanca.

Glasul popii nu putea acoperi murmurul înveninat al femeilor care nu veniseră la biserică decît să-și actualizeze informațiile. Auzeam doar frînturi din slujbă și îmi închipuiam cum iese popa din altar și le dă cu cadelnița peste cap, Doamne iartă-mă.

Ieșeam de acolo cu o greutate pe umeri, cu toate păcatele și rușinea lumii în mine. Le luam cu mine și le duceam acasă risipindu-le apoi, unul cîte unul, cu rugăciunea inimii pe buze.
Dacă ați primit darul de A CREDE, rugați-vă și pentru cei ce nu îl au. Am cunoscut creștini frumoși ce emanau lumină. Ei m-au făcut să văd toate astea și poate un bob mic de tot, mic cât bobul de muștar, de smerenie a mea în fața semenilor mei. În rest, sunt cea mai păcătoasă dintre toți.

Dragostea din născare, leac în lume nu mai are

Mamelor de băieți mari,
Mă adresez vouă, frumoaselor și inteligentelor ce sunteți. Dacă fiul vostru se îndrăgostește, indiferent la ce vârstă (16, 17, 18, 19 ani), fiți bune și înțelegătoare.
Când vine, emoționat și bâlbâit, și spune: ”Mamă, dă-mi trandafirul ăla roșu din grădină, ăla mare ce toată ziua îl admiri. Taie-l lung și dă-mi-l că mă întâlnesc la șapte cu Roxana!”, zâmbește-i frumos, pune mâna pe foarfecă și taie-l.
Când vine să ți-o prezinte pe Roxana, nu te uita chiorâș cum o ține el frumos de mână și nu începe cu tâmpenii că, vai!, când era el mic, cum îl ștergeai tu la năsuc, cum ai stat tu prin spitale și cât te-ai sacrificat tu pentru ca el să fie acum așa frumos și’nalt.
Oferă-i fetei un cappuccino, zâmbește-i prietenos, ascultă, poate are și ea ceva vorbe de spus. Ai uitat cum erai pe la 18 ani?


Știu, când îi vezi că se îmbrățișează îți vine să-i spui: ”Hei, ia-ți laba de pe el!” În cazul ăsta mușcă-ți limba, nu vezi cum zâmbește în preajma ei? Nu vezi că plutește de fericire? Doar când mergeați la bâlciuri și-l lăsai în tiribombă mai zâmbea așa, cu vata de zahăr cât capul și cu ochii umblând ca mărgelele.

Ochiul-soacrei

Pricepe că tu nu mai ești mama unui copil mic, dă-i drumul să plece, dă-i libertate și bucură-te de bucuria lui. Râdeți împreună, nu controla tu totul, nu vorbi doar tu. Ori ești șefă, ori ești mamă.
Nu simți tu că îl iubești până la Dumnezeu și înapoi? De ce nu te-ai bucura, dacă nu doar din gelozie bolnavă?
Nu te teme, dragostea lui pentru o fată nu va diminua cu nici un gram dragostea lui pentru tine.
Hai, te rog eu frumos, nu-i arăta fetei chiar de la prima vizită albumul cu poza aia. Aia în care fiu-tu e în curul gol pe un pat studio cu ladă…N-ai văzut s-o pufnească râsul că acum 18 ani tu încă mai aveai pe perete carpetă cu Răpirea din Serai?
Da, am fiu de 19 ani și știu ce vorbesc. Mi-a umplut pervazurile cu orhidee de toate culorile. Dragostea ce se clădește în ani, nu se ruinează într-o clipă.
Dacă nu sunteți sigure de asta, nu au nici o vină copiii voștri.

Unii oameni ar vrea să aibă aripi, niciun om nu ar vrea să aibă gușă.

Nicio pasăre nu are certificat de naștere, pentru că nicio pasăre nu trebuie să dea socoteală.
Nicio pasăre nu-și serbează ziua, pentru că păsările nu știu ce-i aia timp.
Nicio pasăre nu vorbește, pentru că toate păsările cântă.
Nicio pasăre nu-și ia bilet la metrou, pentru că toate și-au luat văzduhul în primire.
Nicio pasăre nu are chei, pentru că toate păsările și-au făcut din dunga orizontului pereți.

colivie

Niciun pui de pasăre nu e la Casa de copii, pentru că păsările nu abandonează.
Unele păsări sunt închise în colivii. De oameni. Ele cântă de dor, dar oamenii cred că ele cântă de drag.
Unii oameni invidiază păsările, nicio pasăre nu invidiază oamenii.
Unii oameni ar vrea să aibă aripi, niciun om nu ar vrea să aibă gușă.
Unii oameni visează că zboară. Nicio pasăre nu visează că merge.

Hai, pune-ți între aripile alea o inimă!

Cum nu sari din tren în timpul mersului, tot așa nu-ți pune aripile-n cui în timpul vieții. E dreptul tău să vrei, e dreptul tău să iei și să dai. Tu ești negustorul vieții tale, tu stabilești prețul și programul de lucru. Tu te prezinți în fața lumii cum te duce capul și cum te lasă inima.
Ieși puțin din cotloanele singurătății tale. Mereu am știut că inima face fotosinteză doar în prezența celorlalți, tot așa cum planta face în prezența luminii. Dar fotosinteza inimii se numește ascultare, se numește împărtășire și se numește mângâiere.


înger

Văd femei frumoase, deștepte și mândre. Ele se declară independente. Nu, dragile mele suflete, doar popoarele pot fi independente, la oameni se numește singurătate și asta atrofiază mușchii feței. Nu tu râs, nu tu plâns, nu tu dor, nu tu încruntare, nu tu așteptare…

Dacă ai răbdare și credință în tot ce e bun și-n tot ce e bine, până și Cerul va prinde aripi.
Nu te mai măcina, nu mai fă planuri pe termen lung. Leapădă pietroiul neputinței ce-l porți în cârcă din ziua când ai încetat să fii copil.
Știu că este greu, dar speră și zâmbește. Când nu mai poți de gratii, ridică ochii spre cer și toate lanțurile ce te strâng vor cădea neputincioase la pământ.

Viața trebuie să fie o călătorie și nu o goană disperată. N-am știut asta la 20 de ani, dar acum o știu: Viața se trăiește cu clipa.
Încă sunt, încă pot. Am timp să fac tot ce vreau. Bucură-te AZI, lasă deoparte aroganța că mâine iți este garantat.

Zilele trecute, după mulți, mulți ani, să tot fie vreo 30, am mers cu mama de mână pe stradă. Acum, eu sunt mai înaltă și ea merge greu.

Trăiește azi ca și cum ar fi ultima zi din viața ta.
Dacă iubești, spune.
Dacă urăști, iartă.
Nu lua cu tine gunoaie pentru ziua de mâine că se vor aduna din-ce-în-ce mai multe și îți va fi tot mai greu.

Hai, pune-ți între aripile alea o inimă! Nu mâine, AZI. Mâine nu e promis nimănui. Nici măcar înserarea lui azi nu ne este garantată.

Fii sprijinul și mângâierea cuiva. Asta va conta mai mult decât tot aurul din lume.
Nu fi doar un CNP cu 1 sau 2 la început. Dă viață, vieții tale, cu duh. Înnobilează-ți-o cu perle ca empatia, grija, dorul, vorba bună și fă-ți din ele șirag de zile. Când vei pleca pentru totdeauna, acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, perlele astea îți vor fi trepte.

Să vezi când se oprește răsuflarea ce importantă este clipa

Cum mama mă-sii să fac și eu să pot intra în rândul celor ce se cunosc pe sine și au ajuns la înțelepciunea de a se ține departe de toate scârboșeniilor lumii?
Cum să fac să gândesc matematic, să separ automat, fără a mai trece prin filtrul inimii toată neghina și toată pleava? Simt că mi s-au tocit sitele răbdării, îmi vine să-mi închid moara și să scriu pe ușă: De astăzi nu mai macin griji!
Cică ar fi unii care își dau restart citind cărți de autocunoaștere, alții se duc în munți să mediteze repetând în neștire mantra:  OM MANI PADME HUM.
Eu cum să fac? Tot timpul am ceva pe foc, tot timpul rufe de călcat…
Dacă mor, așa subit, cum mor gâzele alea proaste în țâlindru epuizate de atâta zbatere, nu ar fi păcat? Cine ar putea fi vinovat pentru așa crudă soartă, în afară de mine?

femeie-pasăre

S-ar uita Sfântul Petru la mine cu dispreț:
–Ce ai, bre ființă, de ești așa răvășită? Ce e cu părul ăla nearanjat, cu unghiile rupte și cu blugii roși până la urzeală? Ce e cu vânătaia aia pe picior?
–Păi, Sfinte, știi, nu am avut timp să mă aranjez…iar vânătaia mi-am făcut-o când am mutat dulapul că era praf sub el și eu, Sfinte, nu suport praful prin casă și nu suport nici frigiderul gol. Vezi, mă bâlbâi că nici acum nu-mi amintesc dacă le-am lăsat copiilor ceva dulce în cămară sau nu.

După o scurtă ședință între Sfântul Petru și un sobor de alți sfinți, timp în care m-am frământat sub Poarta Raiului că mă durea bătătura de la deștul mic aferent piciorului drept, aud o voce blândă că-mi zice:
–Du-te înapoi de unde ai venit, fiica mea! Te sfătuiesc să mergi mai des la Mall, cumpără mâncare de la fast-food, mai aruncă din crătiți.
Uite-te atent în oglindă la ochii tăi, nu la ea să vezi dacă s-au uscat picăturile de apă după ce s-au spălat toți pe dinți.
Lasă dracului, Doamne iartă-mă, Clin-ul ăla din mână și detratantul că astea îți ocupă timpul. Nu vezi că după ce cureți grăsimea arsă din cuptor și aragaz ai buricele degetelor murate și arse de Triumf?

Data asta scapi fără bătaie, hai, ieși acasă și trăiește! M-ai enervat de m-ai scos din sărite, coboară mai repede scările alea, ce aștepți!?
–Plec, plec acuma, Sfinte, așteptam doar confirmarea de primire a sinelui în mine, mulțumesc tuturor sfinților!

Când dau să plec, îl văd pe părintele Arsenie Papacioc sub un pom verde, verde cum nu mai văzusem în viața mea așa pom verde. Se uită la mine blând și-mi ițește arătătorul a dojană:
Luminiță, suflet grăbit, să vezi când se oprește răsuflarea ce importantă este clipa!

Când ajung acasă am gâtul uscat șfărog. Pun sticla de prosecco la gură și beau așa rece de-mi taie dinții și chiar și răsuflarea. Mi-o taie, nu mi-o oprește de tot.