Your life is your life, you are marvelous.

Puțin cam rău strujită lumea asta, nu vi se pare? Cele mai importante alegeri pică exact în cruda-tinerețe. Atunci cînd omul nu are prea multă înțelepciune, dar are inimă curată și o inconștiență plină de candoare.

De ce oare nu ne-a dat Dumnezeu înțelepciunea la timp? La timpul tinereții, mă refer. Ne-a dat-o la apus, ca să conștientizăm mai abitir greșelile tinereții și să regretăm amarnic trecerea ei.

17457649_1269943803092620_5952495304922990301_n

Și pe bunica o auzeam vorbind despre asta. Zicea des bătîndu-se cu palma peste frunte: Dă-ni, Doamni, mintea ceea di pi urmî!

Ne-a risipit Dumnezeu pe lume și ne-a dat minte și inimă să ne adunăm ciorchini. Ce ființe minunate ne-a dat să fim și ce urît ne măscărim uneori. Ne căutăm nod în papură unul altuia, ne hulim, săpăm gropi pentru alții, gropi în care, karma sau nu știu cine, ne îmbrîncește să cădem, vrem mereu să avem ultimul cuvînt…

Dacă nu ne-am urî, dacă nu ne-am mai uita chiorîș peste gardul vecinului, dacă am ști să oferim o îmbrățișare și o pîine unui sărman, dacă am lăsa deoparte pizma și n-am mai țese intrigi, ce curată ar fi viața noastră.

Recunosc, și eu sunt rea: am rîs de freza lui Trump, m-am întristat de nasul butucănos și fața bobotită de alcool a lui Bukowski, m-am înduioșat de strungăreața lui Macron, m-am înfuriat de întunecimea din ochii lui Osama bin Laden, am invidiat pînă la lacrimi gleznele Andreei Raicu și sînii Mamii Natură (am uitat cum o cheamă).

Om sunt și-mi caut calea. Cu bruma de înțelepciune ce o am , am înțeles pînă în rărunchii glandei pineale ce vrea să zică dragul de Bucowski: You can’t beat death, but you can beat death in life.

 

 

 

Mai pune-le la cur, Mărie!

Ce drag mi-era de ea, mereu veselă și cu batic pe cap.
Buna mea scumpă venea la noi la oraș cu găina vie în panerul de nuiele, cu ouăle învelite cîte unul în bucăți de ziar Scînteia, cu un buchețel de busuioc de pus la icoane. Era ziua cea mai fericită pentru mine. Îmi plăcea să o ascult vorbind.
Înșfăca mama găina și harști!, gîtul deasupra wc-ului. Unde să taie biata de ea o găină într-un bloc turn cu lift pe str. Trandafirilor?
Odată, ne-a adus Buna un cocoș și nu știu din ce motive mama nu l-a tăiat chiar atunci. A rămas în balcon peste noapte. Nu vă spun ce a fost cînd a început a cînta împielițatul la ora 4 dimineața. Se urcase pe sîrma de rufe și-i crăpa gîtița nu alta de atîta vestit zorii dimineții. M-a întrebat doamna dirigintă în ziua aia la școală ce-a fost asta, ea locuia la et.1, exact sub noi.
Îmi amintesc pe mama, uneori epuizată din cauza noastră: care nu găsea cravata dimineața, care pierduse inelul de la ea, care zbiera cu muci la nas că nu poate mînca dimineața, care nu găsea cartea de mate (Cat-o pe oala cu chișleac, spunea relaxată Buna din sufragerie trăgîndu-și colțunii).
The_joker,_by_Gaetano_Bellei
Foto: The Joker, Gaetano Bellei (1857-1922)
Nu mai pot mamă, cu 5 copchii e greu…și Ion mai mult plecat în cursă…, o auzeam pe mama șoșotind noaptea înainte de culcare.
Biata mamă, s-a străduit mereu să avem de toate. Mai ales cu hrana noastră nu glumea. Tone de ciorbe cu legume, sute de găini și cocoși decapitați, ciocolată de casă turnată în tavă cu celofan, prăjituri făcute în miez de noapte.
Nici acum nu știu cum reușea să ne facă toate astea. Eu îmi amintesc Alimentara mereu goală și rece cu ecou ca o peșteră. Parcă acum văd picioarele de porc scurte atărnate în cîrlige mari de inox, cozi imense la pîine și la butelii.
Ziua cînd pleca bunica de la noi era tristă. Plîngeam că vreau să plec cu ea. Mă pupa și mă strîngea la pieptul ei: Lasă, Lucuță, că vii în vacanță! Să vezi ce frumos ai să te gioci pe toloacă. Pînă atuncia ia și ‘nvață ca s-agiungi om mare.
Cînd ieșea pe ușă scotea bănuți din batistă și-mi dădea de o Polară, iar mamei îi spunea cu năduf: Mai pune-le la cur, Mărie, mai pune-le la cur! Hai, mă duc, că pleacă otobuzu’ șî n-aș mai pute’ sta închisă între păreții iștia înc-o zî, Doamni ferești-ma!