I’m the only one

Tocmai tremură inima-n mine de emoţie. Anul ăsta fac 40 şi vreau să fiu bine. Ştiu că nu se îngraşă porcul de Ignat, dar simt că am în mine puterea de a fi bine. Am adunat-o cu răbdare şi umor. Mereu am dat-o pe după vişin, adică tot ce era destinat să mă răpună mai de-a dracului mă întărea. O să vă întrebaţi cum am reuşit? Uite cum: primeam şutul în cur, după care mă puneam jos şi plângeam vindecător. Nu am încercat vreodată să fiu mai puternică decât eram în stare, nu am adunat în mine lavă. Am fost un mic vulcan sfârâitor, toată presiunea era eliberată prin lacrimi şi muci.

Nici un şut în cur nu e un pas înainte, dacă nu te poţi ridica, ba chiar poate fi începutul sfârşitului vieţii tale. Suferinţa te mână, dar tu alegi drumul pe care pleci şi felul în care mergi. Poţi merge cu ură, cu regret, cu gândul răzbunării; poţi merge cocoşat sau ţanţoş, ca râma sau ca broasca, depinde ce resurse găseşti la tine în suflet când faci inventarul.

Eu nu am avut cancer şi am o sănătate de fier, mulţumesc Bunului Dumnezeu, dar m-am aruncat în viaţă la 18 ani cu toată încrederea, aşa cum te arunci într-o piscină vara. Ce credeţi? La mine piscina era goală. Mi-am zdrobit nasul, m-am julit pe faţă, am ieşit de acolo, am stat puţin pe margine şi am sărit iar. Nu ştiu nici acum de ce. Poate pentru că: Până moartea ne va despărţi, poate pentru că: Să fii şi tu, mamă, în rândul lumii!, poate pentru că: Rău cu rău, dar mai rău e fără rău.

Unii dintre cei care mă cunosc spun că am fost o proastă, alţii că am fost prea bună, câţiva mi-au spus „bleagă”, vreo doi au folosit chiar cuvântul „puternică”. Au dreptate, din toate astea eu am fost câte puţin.

Mă mai aburca din disperare un zâmbet de copil, amintirea bunicii, mirosul iasomiei, trosnetul lemnelor în sobă, mersul cu bicicleta ori vreun apus lăsat de Dumnezeu special pentru inima mea. Bucurii din astea mărunte pentru unii, dar pentru mine au fost liane de care m-am ţinut să nu cad.

De acum nu mai sar în piscina vieții. Să sară cei care mai au curaj. Gata cu smiorcăiala. Mi-am luat cremă antirid 30 plus, beau ouă de prepeliţă, fac abdomene şi-mi caut pantofi frumoşi. La vară am să mă bronzez uniform şi în iulie, taman când fac 40, trântesc o poză pe facebook de o să-mi curgă like-urile gârlă. Hăhăhă, abia atunci mi se umple piscina.

Orice mi se va întâmpla, în legătură cu dragostea coclită şi amorul ghebos, voi trata cam aşa problema: So what? Fuck you! I’m the only one.

Am văzut prea multe ca să mă mai doboare ceva. Ceea ce am învăţat este lecţia mea: Nu pune viaţa ta în mâna unui om! Nu căuta suflet-pereche că nu există. Există, cel mult, partener de viață care te suportă și pe care să-l suporți. Mai sunt, poate, cîteva excepții , dar alea există doar ca să confirme regula.

Poartă-ţi sufletul tău cu mândrie şi toţi te vor iubi, nimeni nu va şti că el ţi-a fost făcut zdrenţe, cândva, decât dacă tu îl pârăşti. Nu-l pârî, tămăduieşte-l cu-n apus ca să poţi merge mai departe. Mult mai departe de 40.