Calea mea

„There is a crack, a crack in everything

That’s how the light gets in…”

Am ascultat ca pe Tatăl nostru acestă melodie (Anthem) a lui Leonard Cohen. Am mers prin ea ca printr-un labirint. Pînă am zărit și eu, în mine, zorii mei.

Azi sunt doi ani de cînd nu m-am uitat înapoi și nici înainte. Nici la ce am pierdut, nici la ce voi cîștiga. Atît de tare am fost focusată pe prezent încît jur, jur că acești doi ani au fost pentru mine o clipă.

Cuminte pe cale, merg de doi ani pe drumușorul meu. E micuț, e uneori greu de urcat, dar este așa de frumoasă calea mea. CALEA MEA.

Cînd pornești pe calea dreaptă, la 20, la 30 de ani, poate este mult mai ușor . Ai altă putere, alt suflu și rezistență. Rătăcirile îți manîncă timp, îți sapă adînc încrederea că vei reuși de una singură să îndrepți strîmbătatea pe care ai adus-o prin alegeri greșite în viața ta.

Mult m-am gîndit:

Doamne, dacă mai am fie și un sigur an de trăit pe această lume, fără să mă tem de nimic, cu sufletul drept în picioare, dă-mi anul acela, te rog!!!

Fiindcă eu știu, acum atîta știu și mai mult nici nu vreau să știu: Tot ce rămîne este iubirea.

‘Viața este o cruce. Du-o!”, ni s-a spus.

„Viața este un dar. Primește-l”, ni s-a repetat.

„Viața este o curvă. Ai grijă!”, am aflat mai tîrziu.

Am îmbrățișat toate fricile, toate sfaturile, dezamăgirile și tristețile. Am cernut, prin sita conștiinței, viața. Am ales bob cu bob și am stabilit:

Viața este suma alegerilor noastre.

Cu mici excepții, întîmplari nefericite, unii cădem „pe negru” la ruleta parșivă a sorții.

Odată auzi că a plecat Cutărescu sau Cutăreasca pe nepusă masă în neființă. Ce mai poți spune atunci? Soarta…asta a fost de vină.

Ce citești, ce asculți, de ce și cu cine te înconjori, asta e mica ta lume în care poți trăi liniștit cîta vreme ți se dă.

Căci „Ziua în care te-ai născut este ziua în care Dumnezeu a decis că lumea nu poate exista fără tine“.

„The day you were born is the day G-D decided the world could not exist without you”, Rebbe Nachman of Breslov.

Cumva este adevărat , dacă ai fost trimis cu acte în regulă pe aici, dar să nu uităm, dragi prieteni, că „Cimitirul este plin de oameni de neînlocuit”.

Cînd am înțeles, m-a durut așa de tare totul. Ne mințim mult. Inconștienți de răni ne mințim nevinovat ca proștii care cred că vor moșteni Împaratia cerului. Eu pe alții și alții pe mine.

Așa că eu stau cuminte în tăcerile mele. Aleg micuț, aleg înțelept. Toată lumea poate trăi fără mine, așa că iau o pauză cît simt eu de lungă.

Voi suna clopoțelul cînd inima mea va dori să fie auzită. Le iubesc pe cuvinte, și voi scrie cu draga mea Inimă.

„Ring the bells that still can ring

Forget your perfect offering

There is a crack, a crack in everything

That’s how the light gets in

We asked for signs

The signs were sent…”