I’m the only one

Tocmai tremură inima-n mine de emoţie. Anul ăsta fac 40 şi vreau să fiu bine. Ştiu că nu se îngraşă porcul de Ignat, dar simt că am în mine puterea de a fi bine. Am adunat-o cu răbdare şi umor. Mereu am dat-o pe după vişin, adică tot ce era destinat să mă răpună mai de-a dracului mă întărea. O să vă întrebaţi cum am reuşit? Uite cum: primeam şutul în cur, după care mă puneam jos şi plângeam vindecător. Nu am încercat vreodată să fiu mai puternică decât eram în stare, nu am adunat în mine lavă. Am fost un mic vulcan sfârâitor, toată presiunea era eliberată prin lacrimi şi muci.

Nici un şut în cur nu e un pas înainte, dacă nu te poţi ridica, ba chiar poate fi începutul sfârşitului vieţii tale. Suferinţa te mână, dar tu alegi drumul pe care pleci şi felul în care mergi. Poţi merge cu ură, cu regret, cu gândul răzbunării; poţi merge cocoşat sau ţanţoş, ca râma sau ca broasca, depinde ce resurse găseşti la tine în suflet când faci inventarul.

Eu nu am avut cancer şi am o sănătate de fier, mulţumesc Bunului Dumnezeu, dar m-am aruncat în viaţă la 18 ani cu toată încrederea, aşa cum te arunci într-o piscină vara. Ce credeţi? La mine piscina era goală. Mi-am zdrobit nasul, m-am julit pe faţă, am ieşit de acolo, am stat puţin pe margine şi am sărit iar. Nu ştiu nici acum de ce. Poate pentru că: Până moartea ne va despărţi, poate pentru că: Să fii şi tu, mamă, în rândul lumii!, poate pentru că: Rău cu rău, dar mai rău e fără rău.11215832_10205742114285787_949720252558585169_n

Unii dintre cei care mă cunosc spun că am fost o proastă, alţii că am fost prea bună, câţiva mi-au spus „bleagă”, vreo doi au folosit chiar cuvântul „puternică”. Au dreptate, din toate astea eu am fost câte puţin.

Mă mai aburca din disperare un zâmbet de copil, amintirea bunicii, mirosul iasomiei, trosnetul lemnelor în sobă, mersul cu bicicleta ori vreun apus lăsat de Dumnezeu special pentru inima mea. Bucurii din astea mărunte pentru unii, dar pentru mine au fost liane de care m-am ţinut să nu cad.

De acum nu mai sar în piscină. Gata cu smiorcăiala. Mi-am luat cremă antirid 30 plus, beau ouă de prepeliţă, fac abdomene şi-mi caut pantofi frumoşi. La vară am să mă bronzez uniform şi în iulie, taman când fac 40, trântesc o poză pe facebook de o să-mi curgă like-urile gârlă. Hăhăhă, abia atunci mi se umple piscina.

Orice mi se va întâmpla, în legătură cu dragostea coclită şi amorul ghebos, voi trata cam aşa problema: So what? Fuck you! I’m the only one.

Am văzut prea multe ca să mă mai doboare ceva. Ceea ce am învăţat este lecţia mea: Nu pune viaţa ta în mâna unui om! Nu căuta suflet-pereche că nu există aşa ceva. Poartă-ţi sufletul tău cu mândrie şi toţi te vor iubi, nimeni nu va şti că el ţi-a fost făcut zdrenţe, cândva, decât dacă tu îl pârăşti. Nu-l pârî, tămăduieşte-l cu-n apus ca să poţi merge mai departe. Mult mai departe de 40.

 

Şi cu anii mei trecuţi de’a’n p_lea ce să fac, mamă?

Ah, mamă, cât de mult te-am ascultat, cât de cu sfinţenie!

”Nu răspunde, fata mea, fii supusă!” Şi eram pentru că, nu-i aşa?, ”Capul plecat sabia nu-l taie.”

”Rabdă, rabdă maică, eu cum am răbdat!?” Aşa, mamă scumpă, aşa am făcut, pentru că, nu-i aşa?, ”Întoarce şi celălalt obraz.”

”Să fii în rând cu lumea, draga mea!” Sunt, sunt, bună mamă, pentru că, nu-i aşa?, ”Până când moartea ne va despărţi.”

Suntem femei de România, mamă, cum să nu? Femei cu frică de Dumnezeu, femei cu bărbaţi ce n-au legănat în viaţa lor o noapte şi n-au călcat în vecii vecilor cămăşi. Suntem puternice, mamă, am luat calul de hăţuri şi: ”Dă-i bătăi, tataie! Zi de zi: fă, fă, fă, fă! Că trebuie.”

Dacă nu-ţi convine ceva, treci mai departe, lasă de la tine, mână înainte. Vrei să spui ceva? Mai bine lasă, poate altă dată, acum nu este timp.pasăre sub mână

Te-a înşelat bărbatul? Lasă, ardă-l focul, că nu i s-a ros. Ştii, sunt multe care ţi-ar lua locul că e chipeş spurcăciunea şi haina militară, maică, iiiha!, toate fetele-s moarte după haina asta.

-Lasă maică, când n-o mai putea şi-a ieşi la pensie, o să aveţi o viaţă liniştită.

-Da, mamă? Şi cu toţi anii mei trecuţi de’a’n p_lea, ce să fac?

-Hei, hei, Luminiţa, vorbeşte frumos! Eu cum te-am învăţat?

-Scuze mamă, nu mai spun!

Ştii mamă? Eu mi-am învăţat băieţii să facă curat, să calce şi chiar să facă clătite. Dacă ai şti ce clătite bune face Andrei!

Poate nora mea va spune vreodată: ”Să trăiască mă-ta că te-a învăţat!”

Da, i-am învăţat să spună: ”Săru’ mâna pentru masă!”, ”Iartă-mă!”, că eu tare am tânjit după o vorbă bună, mamă.

Eeee, ştiu, vorba bună nu ţine de foame, scumpa mea mamă. Dar o vorbă bună te poate ridica din fundul Iadului, să ştii.

De multe ori am plâns, măicuţa mea. Chiar odată, la telefon, mi-ai spus: ”Iartă-mă că te-am crescut aşa.” Eu plângeam cu sughiţuri că mă săturasem de toate şi-mi venea să crap fix atunci, când îţi povesteam câteva din nefericirile mele.

Am un plan, mamă. Planul meu e să uit tot ce m-ai învăţat. Voi avea mândrie, DA, MÂNDRIE!

Voi avea VOINŢĂ. Nu voi mai avea răbdare! Nu voi mai lăsa să-mi treacă viaţa fără CLIPE.

Ce spui de asta, draga mea mamă? Am voie, la 39 de ani, să nu te mai ascult? Poate am să trag şi dintr-o ţigară aşa cum văd în filme că fac femeile care ştiu ce vor. Poate am să beau vreodată mai mult vin roşu decât e necesar. Poate nu am să mai răspund la telefoane atât de prompt. Poate nu am să mai fug prin ploaie la farmacie pentru nimeni. Poate nu am să-mi petrec după-amiezile în bucătărie. Poate nu am să mai pun zarzavaturi.

Uite ce e, mamă: de azi înainte, las viaţa să vină la mine şi dacă vor veni câţiva să-ţi spună, vezi Doamne: ”Luminiţa nu mai face ce trebuie”, matale, mamă, să le spui: ”Hai, sictir! Luminiţa face ce vrea. Eu am crescut-o să fie liberă şi fericită.”

Ah, ce-aş bea o bere cu matale, ca fetele!

Ce credeţi, mă, băieţi, că faceţi voi?

Ioane, Petricăăă, ia veniţi, mă, încoa’ să vă spună baba ceva! Ce credeţi, mă, băieţi, că faceţi voi? Oare nu vă crapă obrazul ăla de ruşine? Câţi ani au trecut de când v-aţi luat proastă în bătătură şi o lungiţi aşa că vă convine să găsiţi mâncărică pe masă şi copiii şterşi la cur?

Ia spuneţi voi, însumat, aşa, cam cât timp dintr-un an petreceţi cu familia şi cât cu prietenaşii? Cum? Serviciu? Lasă, bre, serviciul e de opt ore, ştim asta.

Ce, v-a rămas în capul ăla pătrat fraza ce v-a spus-o popa în biserică la cununie cum că soţia vă este roabă? Băăăi, voi de iubire aţi auzit? Dar de respect? Nu, iubirea nu e numa’ hâţa-hâţa!

O floare de când nu vi s-a lipit de mână? Aaa, de când aţi fost la Maternitate, chiauni de beţi că, na!, vi s-a născut pruncuţ sănătos? Bun, să vă trăiască, dar femeia aia: bucătăreasa, croitoreasa, educatoarea, spălătoreasa, călcătoreasa, aia pentru care aţi aprins voi feştila iubirii, odată, tare demult, când eraţi flăcăi la mamele voastre, femeia asta aşteaptă să vă sculaţi din amorţela ce v-a cuprins. Ea ştie şi cunoaşte ce vă poate pielea.

Vă daţi seama ce suflet bun are de nu v-a sictirit până acum? Vă daţi seama ce suflete de mamă aveţi lângă voi? La câte aţi făcut şi mamele voastre vă scoteau peste poartă de când hăul şi pârăul.

Ştiţi voi, mă, băieţi, cum se topesc ele când îl văd pe Mihai cum împleteşte stângaci părul fetiţei lui în parc? Cum se topesc cuburile de unt la foc mocnit, aşa şi inima lor, sperând că într-o zi veţi fi şi voi ca Mihai.

Ele au stat cuminţi, crescând copii, aşteptându-vă în nopţile lungi, lungi cât zilele de post şi apoi ascultându-vă râgâiturile îndrugate sub formă de scuze, beţi şi dorind cu ardoare să faceţi sex, bâiguind pe jumătate adormiţi: „Ai obligaţia să…”. Ce obligaţie, băi, Ioane? Care obligaţie, Petrică? De plăcere nu aţi auzit? Singura plăcere în momentul ăla ar fi să-ţi trăsnească fata o tigaie de teflon în cap, aşa: Zbang! să se audă cu ecou, că ţi-e capul gol, gol ca şi inima aia ce a rămas în tine un simplu organ ca rinichiul ori vreun maţ chiorăitor.veveriţă dormind

Băgaţi de seamă, băieţi, se deşteaptă fetele pe zi ce trece. Nu e o ameninţare, ştiu că sunteţi sensibili la din astea şi imediat veniţi cu replica: „Şi? Calci pe ele ca pe dude, hăhăhăhă.”

Gata cu: „Până când moartea ne va despărţi”, gata cu smiorcăiala. Puneţi mâna şi fiţi cuminţi. Mai adunaţi-vă ochii în cap, mai concetraţi-vă pe familie, terminaţi cu copilăriile. Timpul trece şi nu-l mai puteţi întoarce. Copiii cresc şi vă vor spune: „Tată, de ce nu ai iubit-o pe mama aşa cum te-a iubit ea pe tine? De ce ai lovit-o, că am văzut cu ochii mei. De ce nu ai putut să fii şi tu un om bun?”

Ştiu, măi, băieţi, că năravul din fire n-are lecuire, dar măcar aşa, de bun-simţ şi respect, terminaţi dracului cu teatrul ăsta ieftin ce se repetă mereu, cu excepţia zilelor când vă seceră o gripă. Atunci, tot nevasta vă suportă frăsuielile şi fandoselile expirate.