”Să nu care-cumva să chice pe copchii!”

În afară de ADN care este ceva științific și demonstrat, mereu am știut că mai este ceva misterios într-o familie, un fel de fir tras din caierul vremii de străbunicii noștri, pînză pe care ne țesem noi mai tîrziu. Nu știu, ceva nevăzut și neînțeles, o legătură ”de inimă” și nu ”de sînge” iar prin legătura asta se transmit ghinioane sau noroc cu carul. Mă rog să nu am nici una, nici alta.

Am încercat să mă împac cu viața. Să mulțumesc pentru bine și să sper că nu va fi rău. N-am cerut minuni, am înțeles că sunt una. Dacă cineva crede că eu am făcut o casă, o livadă, o fîntînă, doi copii, îi zic sigur că nu. Nimic nu am făcut eu, ci Dumnezeu cu puterea Lui.

Port dorul strămoșilor pe care nu i-am cunoscut, dar îi iubesc nespus. Îmi tresare inima cînd îi citește preotul în pomelnic la vreo sărbătoare inchinată celor plecați acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin: Iordache, Ioana, Zamfira, Profira, Constantin, Natalia…

Ei sunt scînteia din care lumina vieții mele s-a înfiripat.

Trăiesc cuminte și fac Rai din ceea ce sunt. Pun o strachină de ciorbă fierbinte în fața unui flămînd? Ăla mi-e Raiul. Om pe om se amărăște și inimă pe inimă se ridică. Am vindecat în mine toate întrebările ca să nu mai aștept sîmbure de răspuns.

familie

Deși mi se pare nedrept acest pasaj din Vechiul Testament, “Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii”, cred că pe undeva este adevărat. Există o lege a plății în familie, mai ales dacă răutatea se transmite din neam în neam.

Puțin ne răscolim trecutul din sînge. Cum se numeau, ce boli au avut, cum le-a fost sfîrșitul. Nu le știm poveștile de iubire, nu avem însemnări și fotografii destule cu ei. Cu ei adică cu rădăcina noastră pe care cercetînd-o am putea afla răspunsuri.

Trăiesc în satul bunicilor și străbunicilor mei. Așa m-a binecuvântat pe mine soarta. Merg pe ulițe și încerc să-mi imaginez cum arăta locul acum 100 de ani cînd era draga mea bună copil. Ce îmbrăcau, ce mîncau, cum locuiau în case mici și cerii din chirpici trudiți cu sudoare. Cîte lipsuri și necazuri, cîtă moarte în Primul și Al doilea Război Mondial, cîtă disperare pe vreme de foamete, cîtă trădare pe vremea comunismului, cîte lacrimi neștiute și neșterse? Știe numai Bunul Dumnezeu.

Cu ce suntem noi mai buni să merităm tot binele de azi? Și dacă tot îl trăim, de ce nu suntem în stare să prețuim nimic?

Înainte vreme doar cel care citea știa, acum toți suntem experți în toate și calificați în orice. Fără rușine și fără simțul ridicolului ne implicăm în discuții despre mutațiile virușilor și despre Orientul Mijlociu ca și cum am fi studiat ani buni în facultăți de prestigiu despre asta.

Buna mea dragă pe care nu mi-o pot scoate din suflet a trăit cele două Războaie Mondiale și foametea. Cînd avea 12 ani a văzut cum tatăl ei a fost ucis de ruși în curtea lor pentru că i-a prins cînd le furau animalele din grajd, a crescut singură trei copii, a avut grijă de mama sa oarbă, a fost otrăvită cu mercur de o cumnată chizmatarnică, dar a scăpat, și-a îngropat prima fiică, pe Viorica, la doar 39 de ani, și-a îngropat și fiul, draga mea bună striga uneori în fața icoanei Maicii Domnului cu mîinile ridicate spre ceruri: Doamne, păcatele cui le plătesc eu, Doamne!?

M-am temut să fac rău cuiva cu bună știință, m-am temut să nu fac vreun om să dispere din cauza mea. Am preferat să plîng pînă nu mai văd cu ochii, decît să mă răzbun în vreun fel. Cred că mi-a rămas întipărită în minte vorba bunicii, ”Să nu care-cumva să chice pe copchii!”. 

La urma urmei să fii bun înseamnă cel puțin să-l lași pe celălalt în pace. Cum trupul are nevoie de vindecare ca să trăiască, sufletul are nevoie de înțelepciune ca să țeasă pînza timpului pentru urmași.

13 gânduri despre „”Să nu care-cumva să chice pe copchii!””

  1. M am regăsit în acest,, articol,,…am avut și eu o Bună doamne hodinește o înțeleaptă…care mereu spunea nu vorbi pe nime….că ni s înainte!

    Apreciază

    1. Te-am descoperit întâmplător în timp ce scroll-am pierdută pe facebook. Ma regasec in gândurile scrise de tine. Felicitări
      P.S Si eu traiesc in satul natal si al meu,si al strabunicilor.

      Apreciat de 1 persoană

  2. Felicitari si multumiri! Scrieti,scrieti, scrieti, aveti un dar care nu se poate invata ! Scrierile d-voastra ,un balsam pentru sufletul nostru, numai femeia poate scrie cu sufletul ! Sanatate si succes !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: