Maică Precistă, mai anțărț era pe prispă, Buna mea…

Avea grijă de mine ca de un odor scump. Cu ochii pe mine era: să nu-mi fie foame, să nu-mi fie frig. Atît de multe îmi povestea și atît de frumos.

Iarna se înnopta devreme. Mult timp ședeam cu lampa aprinsă. Aceeași lampă atîrnă acum deasupra biroului la care scriu. Are gaz în ea și o aprind cam o dată pe lună. De dor. Dor de lumina aceea jucăușă și galbenă ca aurul, dar cînd aprind eu lampa se face o liniște țiuitoare. Reglez fitilul să fie lumina mică și arareori plîng. De dorul unui suflet de bunică.

Nu exista povestitoare mai dibace ca bunica mea. Vedeam tot ce-mi povestea. Atît de bine mi-a descris-o pe Știma pădurii, încît aveam impresia că am văzut-o și eu cu ochii mei odată.

Serile de iarnă, ooo, Doamne! Aducea din cas’ce’mare, acolo era mereu răcoare că nu făcea foc, mere. Le băga în rulă unde sfîrîiau cam o oră. Se împrăștia în casă un miros amărui de zahăr ars. După scob cu mămăligă, ori lapte cu bulughețe, ori hribi cu smîntînă, ăsta era desertul. Uneori făcea alivincă. Pe plită într-un colțișor erau mereu nuci coapte pînă le cădea pielița, presărate cu sare grunjoasă.

matthias-stom-old-woman-with-a-candle

Matthias Stom (1600-1650), Old women with a Candle

În timpul ăsta eu eram cocoțată pe cuptor unde era cald și bine. Ea scotea jăratec din sobă și-l punea în fierul de călcat de pe plită. Era negru ca tăciunele, avea mîner de lemn și un cocoș cu creasta. Se apuca să calce fețe de pernă.

Apăi, mai anțărț, puica mamii, nu știei a ceti. Ci ghini c-ai învațat, Lucuță!

Scoteam Acatistul Maicii Domnului de sub perna ei, îmi dregeam glasul și citeam înadins tare ca să o impresionez. După anumite fraze, punea fierul pe colțul pliții și își făcea cruce cu evlavie. Făceam și eu. Nu aveam mai mult de 9 ani. Nici nu știam atunci că oamenii mor, pînă m-a dus ea la prima înmormîntare. Auzeam prin casă pe mama vorbind că a murit cutare sau cutare, dar nu văzusem că oamenii se bagă în pămînt.

A fost un șoc să văd că oamenii se bagă în pămînt și se astupă groapa cu țărînă. Atunci am realizat că voi muri și eu, dar mai ales că va muri bunica.

Mă smiorcăiam că, vezi-Doamne, mă tem de moarte și nu vreau să mor. Atunci mă lua buna pe genunchi, mă pupa pe frunte și-mi zicea blînd: Nu-ț’ hie frică, puică. Dumnezău are grijă și de puiul ceal de șarpe…

Aveam cam 12 ani cînd mă rugase mama să-i amintesc bunicii iscălitura. Avea patru clase, știuse cîndva să scrie, dar cataracta și viața grea o depărtaseră de condei.

La masa din bucătărie, tot la lumina lămpii, mă duceam în brațele ei, îi luam mâna ciolănoasă în mâna mea mică și îndrumam pixul frumos și caligrafic. Lăsa mâna moale și ieșea clar scris Lupașcu Natalia. Doar că atunci când o lăsam să scrie singură, din cauza cataractei, scria mare, mare de tot, încălecând literele. Îîî’ ra, iară n-o ieșît drept!, zicea uitîndu-se la mine puțin rușinată.

Tînjesc după lumina lămpii, dar fără glasul ei lumina lămpii e rece și liniștea-i țiuitoare.

4 gânduri despre „Maică Precistă, mai anțărț era pe prispă, Buna mea…”

  1. Eu tot astept cartea publicata, sa o pot avea, cu autograf de la autor 🙂 fireste.
    Eu citesc tot ce gasesc scris de Luminița, cu setea si dragul cui ă care nu a avut niciodată o …”La tară” sau un… „la bunici” ci am crescut pe asfalt, cu poveștile tuturor prietenilor și colegilor de scoala, veniti din vacantele de „acolo”. „ACOLO” – taram fermecat si interzis mie.
    Am cincizecisi… si citesc cu aceeași inima cu care ascultam atunci…
    Va îmbrățișez cu drag pe toți

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: