Toamna mă lua mama din rai

Toamna, înainte să înceapă școala, venea mama după mine și mă lua din rai.
Plîngeam cu sughițuri la pieptul bunicii, știam că mă duc iar într-un Alcatraz de bloc turn de pe strada Trandafirilor, unde se fereca ușa la intrare iar pe holuri era întuneric și ecou ca în peșteri. Nu mă încînta nici lifltul, nici cofetăria de la parter unde tanti Afrodita, vecina noastră bună, lucra și ne aducea seara batoane și eclere de ciocolată.

Smulsă de la sînul bunicii, mă simțeam străină. Tînjeam după căsuța din chirpici, curată și fărbuită mereu primăvara cu chindrus ceríu, după colbul din bătătură, după plita din casă pe care mai tot timpul forfoteau bunătăți puse la foc mic, după plimbările lungi prin pădure de unde veneam încărcate cu alune, bureți, mure, dar și sarcini grele de vreascuri pe care le rupeam acasă în genunchi mărunțele ca să încapă în sobă.

KidsWithAnimals04

Foto: Elena Shumilova, Moscova

Eram o slăbănoagă și o bicisnică așa ca Niculae din Moromeții. Leșinam din orice și mă lua cu friguri. Dîrdîiam sub pătură, deși în casă era cald, iar tata căuta la alimentară compot de vișine să-mi ostoiască setea.
Umbla mama cu mine pe la doctori și-am făcut la injecții de nu le mai știu capătul. Absolut niciodată nu mi-a fost rău la bunica…

Toamna mă lua mama din rai. Buna mea scumpă îmi spunea cu blîndețe, ștergîndu-mi lacrimile cu colțul berții: Du-te puică și învață ca s-agiungi om mare. Vin și eu la tine, cîn’ termin cu treghile.

Draga mea, Buna mea, își drămuise din timp comîndul. În vacanțele de vară scoteam la sorit oghealul și pernele înfățate în cultuce albe ca neaua, brodate pe la colțuri.
Dacă stau să mă gîndesc bine, de pe la 70 de ani se pregătea cu pomenile pentru cea din urmă zi. Știa mama ce și cui are de dat cu precizie. Ba chiar avea bilețel scris pe fiecare ștergar, față de masă, lăicer, carpetă, scoarță de lînă. Noi nepoții aveam ceva mai de Doamne-ajută față de ceilalți. Normal, așa este peste tot, însă cel mai mare chin era cu tulul. În general era alb, subțire și brodat cu negru pe margini. Zic „în general” fiindcă au fost mai multe rînduri de tul. Ca un făcut, în „cas’ ce’ mari” unde ținea ea toate astea, toamna mai ales, scăpa cîte un șoarece. Îmi amintesc exact ce necaz era pe ea cînd vedea borți în tul. „Vai di mini șî di mini, asta nu-i a ghini, Lucă! Numa’ nu vre’ Dumnăzău sî mor șî paci-bunî!”

Cînd avea vreo 96 de ani, gata cu comîndul la pachete. Litrele ruginiseră, fețele de masă s-au îngălbenit, de tul nici nu se mai putea problema, scoarțele de lînă au fost demult deliciul moliilor cu toată grija și cu toți haldanii pe care îi punea ea prin dulap, pernele noastre se tufliseră ca niște mămăligi și oghialul era bortilit de molii.

Acum comîndul ei era pe un carnet de CEC. Treceau anii și o auzeam întrebînd-o pe mama în bucătărie: Mărie, comîndu’ neu, nu l-ai irosît, așă-i!? Cî nu știi cîn’ vini Neagra șî ma iei, n-aduci anu’ ci-aduci ciasu’, draga mamii…

Tocmai ce irosise mama comîndul, într-un ianuarie cîinesc, cînd Buna mea dragă și-a dat duhul singură și cuminte, rezemată de perne moi ca o împărăteasă albă. Mai avea 6 luni pînă să facă 99 de ani.

Cînd am ajuns la ea era încă moale și caldă. Nu am plîns și nu m-am smiorcăit. Surorile mele stăteau deoparte mirîndu-se că nu mă tem. Am pieptănat-o frumos așa cum de multe ori o pieptănam, i-am mîngîiat obrajii albi, am luat-o singură de subțiori, am întins-o pe pat dreaptă ca lumînarea si i-am așezat pe piept mînuțele slabe și strîmbe brăzdate de vene albastre.

Întru veșnică odihnă, draga mea. Cînd am aruncat de sus în groapă un pumn de pămînt pe sicriul de brad a sunat sinistru, gol și fără întoarcere. Dar iubirea nu putrezește și nu se uită. Ceva a rămas cît rămîn și eu. După aceea, „paci-bunî”, puica mamii.

7 gânduri despre „Toamna mă lua mama din rai”

  1. Si pe mine „toamna ma lua mama din rai” si ca o razbunare am hotarat sa ma intorc „in rai”atunci cand voi fi mare . Am trait toate clipele copilariei descrise atat de frumos de tine si ma intorc cu drag si cu emotie la acei ani. Randurile tale deschid acele unghere ale inimii ce raspandesc bucurie si nostalgie.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Pe toti ne lua mama toamna din Rai!
    Copilaria mea frumoasă, acolo a fost, in sânul bunicii cu porumb copt, lapte cu mamaliga, dimineti la paie. Acum 2 ani a plecat si ea in Rai!
    Scrie, ca tare bine scrii!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: