Anafură pe inima goală

Duminica ne trezeam devreme. Când deschideam ochii ea nici nu era în casă. Sigur era în poiată și dădea mâncare găinilor.

Îmi spunea de cu seară că a doua zi mergem la biserică. De cum am început a vorbi m-a învățat o rugăciune pe care o știu și acum. Aia cu: Înger îngerașul meu ce mi te-a dat Dumnezeu/ Eu sunt mic, tu fă-mă mare/ Eu sunt slab, tu fă-mă tare…

Până venea ea, mă spălam pe față și pe dinți. Eram o slăbănoagă și o bicisnică, exact ca Niculae din Moromeții. Trăgeam colțunii albi și-mi luam rochița pe mine.

Intra repede cu căldarea de apă în mână:

–Îîîîha, frumușîcă mai ești, copchilă hăi!

Mă pieptăna frumos împletind greu părul meu moale și rar. Îl lega cu cordicuță roșie să nu mă deochi. Se îmbrăca și ea frumos și plecam. Nu mâncam nimic să putem primi anafură pe inima goală.

Luam la pas drumul colbuit. Trei km aveam de mers până la biserica din sat. Îmi plăcea nespus să merg cu ea.

Când intram în biserică mă închina pe la toate icoanele și-mi spunea să stau cuminte. De la un timp mă plictiseam. Luam la rând toți arhanghelii și sfinții, numai cu capul pe sus stăteam până mă durea gâtul. Apoi urmăream lumina cum intră năvală prin vitralii, asta mă fascina. Atâtea culori jucau pe pereți, unele împrăștiate, altele strânse ciorchine.

O vedeam cum merge cu acatist la altar și o auzeam cum șoptește cu smerenie:

–Săru’mâna, părinte. Aș vre să zică azi copchila me de la oraș Crezul, sî poati?

–Da, mătușă Taliță, cum nu, să zică, răspundea popa Bobu căutându-mă cu privirea lui blândă.

o-calugarita-regala-si-ingerii

Aveam emoții mai mari ca mine. Mă temeam să nu mă încurc.

Slujba curgea frumos până când auzeam:   „Ușile, ușile, cu înțelepciune să luăm aminte!”. Atunci luam pernuța de catifea verde și mă duceam la locul stabilit în fața altarului. Clar și tare spuneam Crezul în genunchi. Ca să nu-mi distragă ceva atenția mă uitam numai la caldelele din față. Când terminam, făceam cruce frumos fără să mă grăbesc, cu cele trei degete adunate mănunchi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Mă ridicam și o căutam. Ea primea complimente pentru mine. Mă lua de mână:

–Brava, puică. Frumos ai zîs, șăz’ de amu aicia.

Când ieșea cu Sfintele Daruri, părintele mă miluia punându-mi mâna pe creștet în semn de mulțumire.

Luam anafura cu sfințenie și ieșeam afară la ”masa di chiatră”. Acolo se dădeau pomeni pentru cei morți. Sarmale, cozonac și colivă. Acasă nu prea mâncam, dar acolo înfulecam cu poftă.

Eh, de acuma mai ușor mi se părea drumul înapoi spre casă. Zăboveam pe la o fântână cu apă limpede ca cristalul,  pe la un podeț unde discuta bunica una-alta, cu Dochița ori cu Talpeanca, pufnind șăgalnic cu colțul berții la gură.

Când ajungeam în dreptul Cooperativei îmi dădea vreo doi bănuți să-mi cumpăr mentosane.

Cât dormea ea la amiază, eu citeam Alice în Țara minunilor și verificam din când în când cuibarul să aduc ouă. Seara aprindea lampa, scotea de sub pernă Acatistul Maicii Domnului și mă ruga să-i citesc. Asculta cu ochii în lacrimi, atâta credință n-am mai văzut în viața mea la nimeni.

Anunțuri

4 gânduri despre „Anafură pe inima goală”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s