Când te desprinzi de ‘ncrâncenarea lumii, ți se rupe-n paișpe

Nu o să credeți: uneori sunt rea. Da, eu, buna și sfătuitoarea și atotștiutoarea. Chiar cei dragi cleveteau că aș fi de nesuportat uneori. Ba plângeam prea mult ca să înduioșez inimi, ba nu mai plângeam deloc pentru că se împietrise a mea.

Nu-mi place să vorbesc la telefon prea mult și mă enervează vorba-lungă. De când mă știu am fost un mic ceasornic: tic-tac, tic-tac. Nu am făcut surprize nici plăcute, nici neplăcute. Am fost previzibilă și neinteresantă. Nu am făcut valuri pe nicăieri.

Nu am lăsat niciodată pe mâine ce puteam face azi, am avut cândva sclipiri de gospodină.

Mi s-a spus că sunt zgârcită, pe când eu eram doar economă. La 17 ani și-o lună aveam carte de muncă și lucram în trei schimburi. Mereu am socotit și-am drămuit pentru că am văzut la tata ce greu se câștigă banul dacă vrei să faci o casă.

La 40 de ani, anul ăsta, după 22 de stat prin case cu chirie, m-am mutat în casa mea. Unii zic că ar fi cam târzior, eu zic că niciodată nu-i târziu.

Pe la 24 de ani, din cauză de amor rănit, am vrut să mă sinucid cu cafea. Am băut două ibrice pline ochi. Am făcut-o bună, cu caimac. Zic, dacă tot o fi ultima….și acum mă pufnește râsul de prostia mea.

15027479_1338214289525213_948541827720910432_n

Cum vă ziceam, sunt rea. M-am desprins cumva de încrâncenarea lumii și spun mai ușor, ba chiar din toată inima, cui merită: Hai sictir!

Acum vorbesc puțin și concentrat pentru că n-am să uit vorba Bunei mele dragi:  Puică, să ai grijă cum vorghești. O vorbă doare mai tare ca o palmă.

Știu, unele vorbe mi-au lăsat vânătăi pe suflet. Mă străduiesc să le astup cu praf de iertare, dar nu prea reușesc.

Nu prea îmi mai pasă și o nesimțire binecuvântată îmi dă târcoale din-ce-în-ce mai des. Am înțeles că nu e totul pe lumea asta să fii ceasornic. Ador zilele când mă întreabă sor-mea ”Ce faci azi?” și eu îi răspund ”Azi nu am chef de nimic.”

Până acum credeam că cheful ăsta e un moft al fițoșilor. Vai, asta până mi-am băgat degetul în borcanul cu el. Acum sunt ca ursul la miere.

Când eram în vâltoarea lui ”trebuie să”, cineva mi-a spus o vorbă mare: Stai calmă, din ziua de mâine n-a trecut nici o clipă încă.

Nu mai am deloc răbdare cu proștii și cu nesimțiții. Nu mai zâmbesc forțat și de nevoie. Dacă nu-ți convine, mi se rupe-n paișpe.

Anunțuri

6 gânduri despre „Când te desprinzi de ‘ncrâncenarea lumii, ți se rupe-n paișpe”

  1. Vaaai de mine!! Minunat text!! Pana pe la jumatate este ca despre mine…cuvant-cu-cuvant! 🙂 Ar trebui sa mai citesc de zece ori, sa mai zambesc si sa ma mai linistesc! Multumesc!! Seara linistita va doresc!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Geniala esti, Lucuta frumoasa ! Traiesti viata cu toata bucuria sufletului tau!
    Si mai zic…bine ca ti-a iesit buna di tat, cafeaua aia cu caimac…ca ne privai pe toti ,…de atata frumusete !
    Traieste fiecare zi cu „nesimtirea binecuvantata”pentru ca e doar a ta si este asa cum iese din tiparul sufletului tau.
    Impefectiunile vietii si vanataile pe suflet , nu sunt defecte din nastere…si exista pentru asta si multuplu de „paispe”. Sa nu te schimbi ! Ramai asa cum esti, om frumos !!!!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s