Din bunătate se iscă bucurie

Ați observat cum cerșim ani? Cu disperare. Ne temem de moarte ca dracu de tămâie și ne facem din viață un coșmar.

Vrem! Vrem să trăim, ne urăm în neștire ”La mulți ani!”. Când ne moare cineva drag ori vreun cunoscut, suntem puțin derutați. Se ridică din noi un fel de răzvrătire și se lasă cu întrebări și reproșuri la adresa divinițății: De ce, Doamne, de ce?

Rânduim ca chiorii dimineți în care nu vedem răsăritul și seri în care pierdem splendoare de apus. Suntem atât de fățarnici și seci, deși nu știm nimic. Avem răspuns la orice întrebare și replică oricând avem oricui de dat.

Ne-am apucat de căutat Particula lui Dumnezeu într-un tunel rece și scump, ba chiar, recent, savanții au anunțat că au descoperit-o și sunt siguri de asta în proporție de 99,99%. Cică se va putea trăi fără să fie nevoie să respirăm.

15027456_1138698956217106_381746826359136127_n

Eu cred că ăștia bâjbâie degeaba. Particula asta se găsește în fiecare dintre noi. E sădită în inimă la naștere și se numește bunătate. La unii crește ca perla în scoică, la alții se usucă precum ciulinii Bărăganului.

Din bunătate se iscă bucurie. Asta este esența vieții. Viața fără bucurie e ca și cum ai mânca rumeguș la micul-dejun primăvara, într-o casă cu toate obloanele trase.

Suntem atât de maleabili. Copil fiind, mergeam cu Buna mea la înmormântări. Aveam vreo 12-13 ani, când am înțeles că omul se preface. Mă uitam uimită cum boceau femeile satului mortul și cum își smulgeau părul din cap, apoi,  ca prin minune, odată cu scoborârea lui în groapă, le venea așa o poftă de sarmale și colivă…de sufletul mortului bineînțeles. Până se încheia praznicul nici nu mai pomenea nimeni de cel plecat unde nu este nici întristare, nici durere, nici suspin.

”Trebuie să” a pus stăpânire pe viața noastră în locul lui ”Vreau să”. Oricât ne-am păcăli, nu suntem liberi. Ne-am zidit pușcării împrejurul nostru, prin alegeri proaste în tot hazardul ăsta numit viață. Pe unde mai scapără o rază de lumină, astupăm repede cu o cărămidă și mortar. În numele lui ”Trebuie să”ne-am trădat sufletul. Avem o imagine de apărat și multe măști de purtat.

Trebuie să rămânem ”în rândul lumii”cu orice preț. Rămânem în ”comfort zone”cu traista nefericirii în spinare uitându-ne cu jind la cei ce au ales să trăiască liberi tăind curajoși toate tentaculele de caracatiță veninoasă ce-i țineau în mâlul neputinței.

comfort-zone1

N-am nici un sfat de dat, absolut nici unul. Am 40 de ani și am înțeles: ”mult” nu înseamnă nimic, ”bun” înseamnă totul și dacă nu putem să dăm, măcar să nu luăm din pacea cuiva nicio secundă.

Anunțuri

3 gânduri despre „Din bunătate se iscă bucurie”

  1. Ești tare…..de fapt le-ai dat lucrurilor un nume! Ideea este ca societatea ne creează si tot ea ne si îngroapă. Cu cât suntem mai prosti, cu-atât cercul care ne înconjoară devine mai indispensabil. Nu poți scapa, este birul faptului ca exiști!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s