Nu-ț’ hie frică, Lucuță!

Focul pârâia mocnit în sobă. Pe plită erau aranjate frumos toate cercurile, mai puțin căpăcica de la unul. Ca să aibă tiraj, o lasa Buna mea, pusă numa’ pe-o râlă.
Nu se auzea decât focul și viscoala. Eram înfofolită cu ciorachi de lână făcuți cu inglița. Câinele dârdâia în fundul cuștii. Îi pusese Buna paie cu nemiluita, dar el tot dârdâia. Frig, frig, dar să nu bată vântul…
Rezemată de perne moi, cu mâna sub cap, așa-mi spunea: Să nu hii în viață, puica mamii, chizmatarnică*. Vezi Dochița dac-o fost? O bătut-o Dumnezău di i-o murit vaca. Cum sî iei mana di la vaca omului? Cum sî fași treaba asta, nu prișep șî paci, sî iei laptili di la gura copchiilor. Da’ vez’? Cum o aruncat lanțu-n cuptiori, cum i-o crapat vaca ciluia ginovat…Ducă-sî pi pustii șî pi codri!

Altă dată mi-a spus cum mi-a ales ea numele: Când o născut mă-ta pi Lăcrămioara, eu așteptam la ușa spitalului. Stând așa am văzut un popă ș-am auzît c-o pus numele copchilii lui ”Luminița”. Tari mult ni-o plăcut, ci-i mai scump pi lumea asta dicât lumina?

După ce mi-a spus asta, m-a luat în brațe, mi-a pupat ochii și fruntea. Eu am rămas puțin cu capul pe umărul ei. Apoi a continuat încet, ca pentru sine: Mă-ta vroie băiet, na, da’uiti ci fatî balaie șî cu ochi albăștri i-o dat Dumnezău…

10367734_660776690676004_7779007925762100636_n

Merele sfârâiau în rolă împrăștiind în casă un miros amărui. Mai era puțin până la Crăciun. A fost singurul an în care m-a dus ea cu uratul și cu colindatul.

Ieșea la rânit zăpada cu berta strâns înfășurată în jurul gurii și cu gumari îmblăniți în picioare zicînd: Șăz’cumincioară, Lucă, până vin. Dacă nu dau amu omătu ista di ‘mpregiuru căsii nici n-om vide dimineață pi geam nica.

Rămâneam pe cuptor. Scoteam de sub pernă o carte cu coperți groase de carton dăruită de Nana Milea. Scria mare Alice în Țara minunilor, autor Lewis Carroll. Cartea avea pagini lucioase cu poze parcă din altă lume: iepuri imenși, pălării la fel și cărți de joc umblătoare.

Citeam. De afară se auzea hoșcăind, cum dădea Buna zăpada cu o lopată mare de lemn.

Când a venit noaptea de Anul Nou, vai ce bucurie! Erau mascați pe oriunde te întorceai. Aveau măști fioroase cu dinți din fasole albă și păr de câlț. Zornăiau din niște tălănci și suflau în niște beșici de ți se urca părul în vârful capului. Mă strângea de mână, Buna mea, și-mi zicea încet: Nu-ț hie frică, Lucuță, îi cunosc eu pi tăț aiștea. Uiti ia, aceala ‘nalt ca haldanu îi Gicî a Dochițî.

Am venit acasă și am intrat pe achipuite până a aprins lampa, jar încă era în sobă. Am scos banii din batistă și i-am numărat. Erau mulți, Talina lu Ghiura îmi dăduse o hârtie albastră de s-a speriat și Buna.

*Chizmatarnic îi aceala pi care-l roade pizma

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s