Părinții mei, părinții pinguin

Este nedrept, așa, pe undeva. Mama și tata au rămas singuri. Din cinci copii crescuți cu drag, toți ne-am împrăștiat ca potârnichile: băieții în mirifica Bavarie și fetele care și cum le-a dus dragostea și măritișul.

Multă zarvă mai era la noi, dimineața. Care-încotro cu puchi la ochi, ba nu-și găsea inelul de la cravată, cartea de matamatică (”Cat-o pe oala cu chișleac!”, cum șugubăț zicea bunica), ba urla din gură de șarpe că nu poate mânca dimineața.

Săraca mama, cum se simțea ea, oare, după ce ieșeam toți și era liniște în casă? Nu avea mult timp de gândit. Fuguța cobora la piață, cumpăra o găină, musai vie cu picioare galbene. Unde să tai o găină la bloc, la etajul doi, apartament 10, pe strada Trandafirilor? Unde? Deasupra wc-ului, bineînțeles.

Avea mama o tehnică, nici nu apuca găina să zică cârrr. Mereu cuțitul era ascuțit brici. Mama nu glumea cu hrana noastră. Când ajungeam de la școală, flămânzi și mucoși, ne aștepta cu supă caldă.

Eu le-am cam dat bătăi de cap. Eram o slăbănoagă bicisnică, ca Niculae Moromete. Imediat leșinam, imediat îmi curgea sânge din nas.

Odată m-am dus la teză dârdâind din toate încheieturile. Cred că eram prin clasa a 5-a. Era frig și eu făcusem gripă. Am zăcut atunci vreo două zile în pat. Tata umbla după compot de cireșe tot orașul și-l auzeam vorbind cu mama, îngrijorați: Ce facem cu ea, Mărie? Nu vezi că nu mănâncă nica? Mâine te duci la spital la Botoșani, văd că aici ăștia spun că-i sănătoasă tun.

Așa a făcut mama, m-au băgat acolo într-un tub, m-au legat cu niște curele pe cap, mi-au lipit ventuze pe tot corpul. Verdictul a venit ca un bici pe spinarea mea: Injecții! Aoleu, ce mă temeam de injecții. Când venea Stăneasca de la trei (etajul3), auzeam pași pe scară. Îmi venea să mă ascund în coșul cu rufe, în frigider, în mașina de spălat, dar noooo!, nu aveam nicio scăpare, mama era cu ochii pe mine ca uliul pe pui.

pinguini

Tata a fost șofer. Mergea cu autobuzul hăt departe. Noi eram mândri nevoie-mare, tatăl nostru cobora din ditamai mastodontul, elegant, cu cămașă și cravată albastră.

Făcea curse lungi, nu venea acasă câte două-trei zile. Odată m-a luat cu el la Iași, altădată la Mileanca-Darabani. Mă lăsa să stau în față. Ce-mi plăcea să stau în față, să văd tot ce se întâmplă.

Când am mai crescut puțin, căutam cu orice chip să-i mulțumesc. Mergând la școală și strângând în pumn bănuții de mâncare, gândeam: Ce bine ar fi dacă i-aș aduce azi mamei un 10 de banii ăștia!

Începusem să pricep cam cum stă treaba cu viața și cu munca. Mai ales din ziua când tata, de obosit ce era, după două schimburi, a adormit cu capul rezemat de mâna dreaptă pe masa din bucătărie, în timp ce mama încălzea mâncarea.

Așa s-a chinuit sărmanul, până au strâns bani de casă și ne-au mutat din Alcatrazul ăla de bloc-turn unde mirosea de la subsol de nu mai puteai respira și unde pe casa scării era mereu noapte, chiar și în cele mai însorite zile.

La noi acasă era o regulă: de Paște și de Crăciun ne lua mama îmbrăcăminte și încălțăminte nouă. Cea mai scumpă și mai frumoasă, iar eu nu uit cît eram de fudulă cînd ieșeam duminica în fața altarului să spun Crezul așa frumos primenită. Oricît s-au străduit comuniștii, nu au reușit să-l scoată pe Dumnezeu din inima mamei și a bunicii.

Într-o seară ne uitam la un Congres unde Elena Ceaușescu dădea din mîini în urale și aplauze. Parcă-l văd pe tata rezemat de-o pernă, numa’ ce ne zice: Măi, copchii măi, o vedeți pe asta? Asta-i cea mai proastă și mai rea ființă.

Biata mama a înlemnit. Cum să zică tata așa ceva de față cu noi? Ne-a rugat de toți sfinții să nu povestim la școală așa ceva că vine securitatea și-l ia pe tata la pușcărie, dar noi știam că tata are dreptate.

Este nedrep că acum părinții mei au rămas singur. Eu am avut părinți-pinguini, nu ne-au scăpat din ochi o clipă. Când unul era după mâncare, celălalt ne ținea la cald.

Acum sunt chinuiți de boli. Tata are poliartrită reumatoidă, mama nu mai poate de dureri de picioare. Sun și-mi răspunde mama de obicei. Nu stau locului o clipă: ba îs la cules cireșe, ba la prășit pe grădină.

Anul ăsta fac 43 de ani de când sunt împreună. De mi i-ar ține Bunul Dumnezeu cât mai mult, că de la ei îmi iau un gram de mângâiere. După ce terminăm de vorbit le telefon, mama mereu încheie: Să nu uiți, draga mamii, că te iubesc! Auzi?

 

 

Anunțuri

3 gânduri despre „Părinții mei, părinții pinguin”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s