Zădărnicia bate la ușa orșicui

Știu, să nu ne mai ferim: Zădărnicia bate la ușa oricui. Toți vrem să se știe despre noi că suntem puternici și înțelepți. Că am înțeles Rostul și Calea.

Nu. În timp ce-mi trece timpul, eu sunt din ce în ce mai conștientă că habar nu am. Mai știu câte ceva din cărți, cum că ne naștem cu un scop. Scopul de a duce mai departe o lume.

Cu ce suntem mai diferiți decât antilopele alea gnu care, pentru a găsi pășuni mai grase, ori de sete, sar direct în gurile crocodililor? Ditamai antilopa cu ochii holbați de groază se zbate să scape din colții reptilei ce a țâșnit ca racheta de sub apă și a prins-o de unde a apucat.

Ne trezim dimineața, ne ștergem puchii de la ochi, căscăm de ne pocnește maxilarul și ieșim pe ușa casei. Ieșim să trăim cum ne duce mintea și inima. Avem niște obligații de îndeplinit, niște datorii de onorat, niște termene limită.

La fel ca antilopele alea, căutăm ceas de ceas iarba cea mai grasă, calea cea mai scurtă. Uneori făcând pe alții să sufere, cocoțându-ne pe ce apucăm mai sus, tot mai sus.

Milionarii vor să devină miliardari, bruneții vor să fie blonzi, scunzii vor să fie înalți, proștii vor să fie deștepți, deștepții regretă că nu-s proști, cel cu ochii negri ar fi vrut să-i aibă albaștri, cei cu părul des ar fi vrut să-l aibă mai rar, bogații tânjesc după candoarea săracului, săracii visează praznic.

Toată filozofia lui Cioran a pălit în fața realității. Lui, când i-a spus mamă-sa, pe la 17 ani,  ”Mai bine nu te-aș fi născut!”, i s-a părut cel mai frumos lucru.

hublou

Voi când vă apucați de trăit? Când o să ne scoatem din căpățână întrebarea: La ce ne-am mai născut, dacă tot trebuie să pierim? Știu că e greu. Peste tot cancer, boli, peste tot accidente.

Ruleta parșivă a morții se rotește haotic și ia hulpavă tot ce cade. Mereu se moare pe nepusă-masă. Rămân părinți să supraviețuiască, nepoți cu dor ce doare, copii orfani și chinuiți.

Dincolo de astea, avem o viață de trăit. Hai, și un plâns bun poate fi un pas înainte! Lasă jos neputința, nu o mai du în cârcă. Ține-te de speranță ca scaiul de oaie.

Fii pârâu sau cascadă, fii lac sau băltoacă, fii ce vrei, numa’fii odată. Nu-ți irosi bruma de viață aiurea. Dacă ți-a mai fost dat un răsărit, nu ți-a fost dat degeaba. Pune un pic de bucurie pe el cum pui zahăr pe o gogoașă caldă și, la apus, mulțumește pentru dar.

Cu sau fără tine, Spectacolul TREBUIE să meargă înainte.

Anunțuri

3 gânduri despre „Zădărnicia bate la ușa orșicui”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s