Cuvintele alină

Absolut nimic pe lume nu m-a mângâiat mai mult decât Cuvântul. Rostit, scris, citit, auzit, cântat.

Mi-a spus tata că primul meu cuvânt a fost ”tim”. Nu mamă, nu tată.

Țin minte minunea când am învățat să citesc. Buchiseam acolo în carte și în căpușorul meu mic și bălai începeau a dansa imagini: Ană cu mere, balauri înfricoșători, buzdugane de Greuceni, ied pitit în cuptor, mere de aur, zâne ce nu atingeau pământul, Mioriță vorbitoare, tologeală prin cânepă, vulpe hoață…

Venea tata obosit de la muncă, mânca ceva și-mi spunea:

-Hai, Tim, să vedem, citește!

Eu mă roșeam toată de emoție, apucam cartea cu amândouă mâinile și începeam:

-Ra-mu-ră.

Tata mă privea fudul și aștepta să spun cuvântul pe de-a’ntregul. Eu mă fârticeam toată, mă gândeam câteva clipe și ziceam încet:

-Creangă!

Tata zâmbea la mine, mă mângâia pe obraz și o luam de la capăt cu răbdare.

12814453_777352235731268_7798066228131440945_n

Apoi la scris. Mâna mea dreaptă în mâna lui dreaptă, totul rotund și încadrat în pătrățică. Eu scoteam limba în colțul gurii, a concentrare maximă, tata mai ridica tonul puțin:

-Nu trece linia, nu trece linia, copchilă!

Începeam imediat să plâng, tare eram sensibilă. Tata mă cuprindea în brațe strâns. Mirosea flaneaua de olișcă a țigări Carpați. Mama venea cu un Brifcor și spunea:

-Mai las-o, Ion, mai las-o că doar nu vrei s-o faci doctoriță mâine!

Pentru fiecare notă de 10 căpătam bani de-o prăjitură Ora 12. Cofetăria era la parterul blocului, avea laboratorul chiar acolo. De multe ori nu-mi luam prăjitură ca să mă încadrez cu două înghețate polare. Una pentru mine și una pentru Laura, prietena mea cea mai bună. Decât să mânânc o prăjitură singură la masă, mai bine o înghețată cu cineva drag.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s