Ca pomul, omul.

Într-o viaţă de asta cunoşti lume peste lume. Unii sunt dulci, alţii sunt acri de-ţi fac gura pungă, alţii n-au niciun gust. Unii sunt fructiferi, alţii decorativi, unii stau în livadă, alţii cresc în pădure ori în rezervaţii speciale.

Prima dată, mă uit la mâinile oamenilor. Ele sunt ca o marcă, după frunze identifici pomul.

Am văzut mâini micuţe, negriciose, cu vene proeminente, cu pielea fină ca foiţa de ţigară, cu mici pete maro, ”de bătrâneţe”, şi degetele puţin strâmbe de la reumă. Astea sunt frunze de iasomie,  bunică dragă, țiitoare de Acatistul Maicii Domnului sub pernă și de busuioc la icoane.

Am văzut mâini albe ca spuma laptelui, cu degete lungi ce se termină la capete cu vitralii perfect conturate, valabile 2-3 săptămâni pînă la următoarea aplicare. Se cheamă magnolii, secretare pline de secrete, împărătesele cafelei.

Am văzut mâini butucănoase, tip hammer, când ţin paharul de bere în ele ţi-e frică să nu-l strivească. Ăştia este stejar, esenţă tare, constructor de case.

Mai sunt mâini normale, potrivite ca mărime, nu ies cu nimic în evidenţă, decât că ţin paharul de vin cu degetul mic ridicat excesiv. Clar, plop, cea mai slabă esenţă, curvar de meserie, cu ochi alunecoși și minte scurtă.

Alea cu cuticula crescută puțin pe unghii sunt mâini de gospodină, casnică, miros a clor ori vanilie și scorțișoară . Arareori se dichiseşte, pentru că ea mereu are grijă de alţii. Numai Dumnezeu știe cîtă cremă de gălbenele au pus pe julituri în genunchi și-n coate ca să se tămăduiască ”buba”. Copacul acesta este măr verde, mereu cu copiii în preajmă. Crengi de mamă.

PA017887.JPG

Am mai văzut mâini mari, supradimensionate, cu buricele degetelor mai mari decât normale, cu unghii rotunde şi cu arătătorul mâinii drepte îngălbenit. Acestea tremură sfios. Sunt frunze de nuc, mâini de alcoolic.

Văd mâini trecute de 60 de ani, strâmbe, osoase, sucite de poliartrită, mâini ce au mângâiat cinci copii și au fost, fără pic de medicină, mîini de stomatolog (specializare: scos dinții de lapte cu ața). Ace de brad, brad de tată.

Mai ştiu mâini iuţi, ce culeg scame invizibile de pe flanele din oloișcă, mîini ce leagă berta cu viteză uimitoare și cu unghii uitate de vreme, îngălbenite. Frunze de măceş, mâini de vecină clevetitoare, capabilă să dea gata un țuhal de semințe într-o s’tămînă pe podețul de la poartă.

Am văzut, și nu le pot uita, mâinile fine, puţin umflate, dolofane, mereu curate, cu manichiura impecabilă şi unghii date cu lac uşor rozaliu, într-un singur strat. Sunt mâini de prun ghimpos, ce face prune mici cu sâmburele mare. Doar pieliţa de ele. Astea-s frunze de popă chizmatarnic ori de primar fandosit – fosilă comunistă.

Da, când întâlnesc oameni mă uit la mâinile lor, să văd cum sunt. Ale mele nu-s pefecte, nici pe departe. Mi s-a spus că voi moșteni poliartrita tatălui meu. Am scos și eu dinți cu ața… Uneori mă gândesc că aş putea fi alun. Sau, mai bine, cireş amar?

A spus Nicolae Iorga: Lemn bun, lemn rău, aceeași cenușă. Dar nu aceeași flacără.  

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s